1. Iti multumim ca ne vizitezi! Te rugam sa te inregistrezi sau sa te autentifici pentru a participa la discutii si pentru a putea accesa forumurile disponibile doar utilizatorilor inregistrati.
    Înlătură notificare
  2. Acesta este noul forum Cutremur.net! Pentru a putea participa la discutii dar si pentru a accesa continutul rezervat membrilor va trebui sa va inregistrati din nou. Vechiul forum a fost arhivat si poate fi accesat in continuare la http://server2324.life/.
    Înlătură notificare

POVESTIRI CU TALC

Discuție în 'Cafenea' creată de anda, 10 Iun 2016.

  1. Old DG

    Old DG Member

    Un pahar cu lapte

    Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 cents si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.

    Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.

    El il bau incet si dupa aceea intreba:

    -Cat va datorez?
    -Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..
    - Si el raspunse: va multumesc din suflet...!

    Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.

    Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.

    Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.

    Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…

    Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa..!

    Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.

    Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate...

    In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte...

    “Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte”
    (Semnat) Dr. Howard Kelly
     
    Natalia apreciază asta.
  2. Old DG

    Old DG Member

    Sonata lunii

    Care dintre noi n-a avut vreodata un moment de mare durere?
    Cine n-a simtit in vreun moment al vietii dorinta de a renunta?
    Cine inca nu s-a simtit singur, extrem de singur si a avut senzatia de a fi pierdut sensul sperantei?

    Nici oamenii faimosi, bogati, importanti nu sunt scutiti de a avea momentele lor de singuratate si de adanca amaraciune. La fel i s-a intamplat unuia din recunoscutii compozitori ai tuturor timpurilor, Ludwig Van Beethoven, nascut in anul 1770, in Bonn, Germania, care a murit in anul 1827, in Viena, Austria.

    Beethoven traia una din aceste zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el.

    Tanarul compozitor suferea de o mare lipsa de afectivitate. Tatal sau era alcoolic inrait si il batea. A murit pe strada din cauza betiei. Mama sa a murit foarte tanara. Fratele sau de sange nu l-a ajutat niciodata cu nimic si la toate astea se adauga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat.

    Beethoven putea sa auda doar folosind un fel de trombon ( palnie ) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa-le citeasca de pe buze.

    Dar cum niciun fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven, si care ii spuse aproape strigand „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”.

    Auzind-o, Beethoven se emotiona pana la lacrimi. La urma urmei, el putea vedea! El isi putea pune maiestria in compozitiile sale.

    Pofta de viata ii reveni si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”.

    În tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul sau.

    Privind la cerul argintat de clarul de luna si amintindu-si de tanara oarba, ca si cand s-ar intreba de cauza mortii unui mecena atat de iubit, el se lasa cufundat intr-un moment de adanca meditatie transcendentala.

    Unii specialisti in muzica spun ca cele trei note, care se repeta insistent in tema primei parti a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvantului „why?” (de ce?) sau ale altui cuvant sinonim, in germana.

    Dupa ani de la depasirea suferintei, va veni incomparabila “Oda a bucuriei”, ultima parte din Simfonia a IX-a, care incununeaza misiunea acestui compozitor, deja cu totul surd.

    “Oda bucuriei” exprima recunostinta sa adusa vietii, pentru faptul de a nu se fi sinucis.

    Totul datorita acelei fete oarbe, care i-a inspirat dorinta de a transpune in note muzicale o noapte cu luna.

    Cu sensibilitatea sa, Beethoven a descris, prin melodie, frumusetea unei nopti scaldate de clarul de luna [razele lunii], pentru cineva care nu putea vedea cu propriii sai ochi.

    Ludwig van Beethoven este unanim recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. El a lasat posteritatii opere nemuritoare, printre care: noua simfonii (a III-a Eroica, a IV-a a Destinului, a VI-a Pastorala, a IX-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptata ca imn oficial al Uniunii Europene); cinci concerte pentru pian si orchestra (remarcabile al IV-lea si al V-lea Imperialul); un concert pentru vioara si orchestra; Missa solemnis; 32 Sonate pentru pian (printre care a VIII-a Patetica, a XIV-a Clar de luna, a XXIII-a Appassionata); Sonate pentru vioara si pian (mai cunoscuta Sonata Kreutzer); 16 cvartete pentru coarde; Opera Fidelio. Productia muzicala a lui Beethoven este considerata in mod traditional ca o punte intre Clasicism si Romantism

    Clar de luna este Sonata pentru pian nr. XIV in do diez minor, cunoscuta si cu numele de Sonata lunii. Beethoven a compus aceasta sonata in 1801 si a dedicat-o Contesei Giulietta Guicciardi de care era indragostit. În 1832, poetul Ludwig Rellstab a comparat melodia acestei sonate cu lumina lunii reflectata pe un lac. De atunci piesa este cunoscuta ca “Sonata lunii”. Sonata are trei miscari (parti).
     
  3. Old DG

    Old DG Member

    Un program pentru inima

    Clientul: Am o problema in sistem. Se blocheaza si trebuie mereu sa resetez.
    Serviciul Tehnic: Puteti instala softul DRAGOSTE?

    Clientul: Da, cred ca pot. Nu sunt un expert, dar cred ca ma pot descurca. Ce trebuie sa fac mai intai?
    Serv.Tehnic: Primul lucru este sa deschideti INIMA. Ati gasit-o?

    Clientul: Da, numai ca acolo ruleaza deja cateva programe chiar acum. Este bine sa instalez programe cand deja altele sunt rulate?
    Serv.Tehnic: Ce programe sunt deschise?

    Clientul: Sa vad... Sunt deschise programele DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM.
    Serv.Tehnic: Nici o problema. DRAGOSTEA va sterge automat DURERE.EXE din sistemul operational curent. Va ramane in memoria dvs. permanenta, dar nu va mai perturba niciodata alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit BUCURIE.EXE. Dar trebuie sa dezinstalati singur DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completa a DRAGOSTEI. Puteti face asta?

    Clientul: Nu stiu cum sa le dezinstalez. Au un mesaj de "eroare". Ma puteti ajuta?
    Serv.Tehnic: Cu placere. Mergeti in [Start Menu] si cautati IERTARE.EXE. Faceti acest lucru ori de cite ori apar DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM, pana cind vor fi complet disparute din sistemul dvs.

    Clientul: OK. Am terminat! DRAGOSTEA a inceput sa se instaleze automat! Asa este normal?
    Serv.Tehnic: Este perfect! Trebuie sa primiti un mesaj care spune ca programul se instaleaza pentru toata viata in INIMA sistemului dvs. Aveti acest mesaj?

    Clientul: Da, il am. Acum programul este complet instalat?
    Serv.Tehnic: Da, numai ca aveti acum numai modulul de baza. Trebuie sa va conectati la alte INIMI ca sa puteti face upgrade-uri.

    Clientul: Oh! Am deja un mesaj de eroare. Ce trebuie sa fac?
    Serv.Tehnic: Ce spune acest mesaj?

    Clientul: Spune: "Eroare 412 - Programul nu poate rula pe componentele interne". Ce inseamna asta?
    Serv.Tehnic: Nu va ingrijorati, asta este o problema simpla. Inseamna ca DRAGOSTEA este setata sa ruleze pe o INIMA externa si nu a fost rulata inca in INIMA dvs. Este unul din cele mai dificile lucruri in programare. Trebuie sa aveti DRAGOSTE interioara pentru propriul sistem inainte de a incerca sa va conectati la DRAGOSTEA altor sisteme.

    Clientul: Si ce trebuie sa fac?
    Serv.Tehnic: Puteti gasi AUTOACCEPTAREA?

    Clientul: Da, am gasit-o.
    Serv.Tehnic: Excelent, incepe sa fie foarte bine! Acum inserati urmatoarele fisiere si copiati-le in directorul "INIMA MEA": IERTARE.DOC, AUTOACCEPTARE.TXT, BUNATATE.DOC si INCREDERE.TXT. Sistemul dvs. va rescrie toate fisierele. Apoi va trebui sa stergeti SARCASM.EXE si sa goliti cutia de gunoi astfel incat sa fiti sigur ca nu a mai ramas nimic rau si niciodata nu va mai fi rulat.

    Clientul: Am reusit! Hei! INIMA mea incepe sa aiba noi fisiere: ZAMBET.MPG este pe monitor chiar acum si un mesaj imi spune ca PACEA.COM, COMPASIUNEA.EXE si MULTUMIREA.COM se instaleaza in toata INIMA mea!
    Serv.Tehnic: Inseamna ca DRAGOSTEA este instalata si ruleaza. Ar trebui sa va descurcati singur de acum. Inca un lucru inainte de a termina ...

    Clientul: Va ascult.
    Serv.Tehnic: DRAGOSTEA este un program distribuit gratuit. Fiti sigur ca o daruiti curata la orice sistem cat timp veti fi conectat la serverul principal - MAREA DRAGOSTE! Veti primi inapoi module cu adevarat valoroase.

    Clientul: Asa voi face. Multumesc pentru ajutor.
    Serv.Tehnic: INIMA sa-ti fie binecuvantata cu multa DRAGOSTE!
     
  4. Old DG

    Old DG Member

    Gandeste-te la viitor ca la o pestera intunecata – pestera lui Alladin

    Aştepţi cu înfrigurare la intrare. Peştera se întinde către adîncuri întunecate înghiţind umbrele create de lumina de afară. Atmosfera este încărcată. Simţi că este un tărîm al posibilităţilor şi auzi sunete ciudate. Ştii că aici poţi găsi atît pericole cît şi comori, dar nu ştii nici care şi nici unde sunt.

    Unele obiecte sunt vizibile de la intrare şi mulţi sunt mulţumiţi cu ceea ce pot lua din acel loc. Dar pentru a găsi adevăratele comori trebuie să ai încredere în tine însuţi şi să păşeşti mai departe în peşteră. Aici nu există lumină artificială. Numai ideile tale îţi pot lumina calea pentru a vedea mai departe. Aici tu eşti liderul. Poate că la intrarea în peşteră sunt alţii care s-au adunat şi aşteaptă să vadă ceea ce tu vei găsi ori vei crea.

    Ideile tale se aprind şi ard ca nişte torţe pentru cîteva momente luminînd comorile din jur, dar şi obstacolele pe care urmează să le treci. Apoi puterea flăcării scade şi îţi pui mîinile la ochi. Dar imaginea persistă în mintea ta. Ştii ce vrei şi cunoşti direcţia în care trebuie să mergi.

    Flacăra iniţială şi-a redus foarte mult intensitatea şi se transformă într-o torţă care arde mocnit. Totuşi, lumina este suficientă ca să îţi conduci paşii în siguranţă. Cîţiva oameni care aşteptau la intrare ţi se alătură şi împreună vă croiţi drum în adîncul peşterii. Ei îşi aprind propriile făclii de la torţa ta pe măsură ce înaintaţi. Acum aveţi mai multă lumină şi puteţi vedea şi mai departe. Nu e de mirare că din ce în ce mai mulţi oameni vi se alătură. Acum aveţi multă lumină şi ştiţi încotro vă îndreptaţi. Începeţi să faceţi hărţi ale peşterii pentru a nu vă rătăci. Peştera devine din ce în ce mai familiară.

    Tu păstrezi mereu în minte acea imagine iniţială a comorilor. Cînd călătoria devine periculoasă ori obositoare sau întîlneşti obstacole neprevăzute, imaginea aceea îţi dă puterea să continui.

    Pe măsură ce înaintezi peisajul din peşteră se schimbă. Descoperi scurtături, înveţi să te fereşti de capcane pe măsură ce cîştigi experienţă. Uneori trebuie să aprinzi noi flăcări pentru că ai nevoie de lumină puternică. Peisajele fantastice din peşteră te ademenesc. Poţi ajunge în fundături sau în locuri care deşi sunt atractive nu duc la nici o comoară. Poţi chiar descoperi locuri în care ai vrea să rămîi, dar orice s-ar întîmpla, eşti hotărît să îţi continui călătoria. Să mergi tot înainte, nu să dai înapoi. Pentru că imaginea comorilor a rămas în mintea ta.
     
  5. Old DG

    Old DG Member

    Povestea lumanarii

    Motto: Cine vrea să împrăştie lumină trebuie să reziste arderii.

    M-ati aprins si vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.

    De fapt eu am doar două posibilităţi:

    Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

    A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost.

    Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.

    Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, “împreună luminaţi mai mult”.
     
  6. Old DG

    Old DG Member

    Despre gesturile marunte

    Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...

    In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.

    Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40.

    Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.

    Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.

    "Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.

    Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.

    "Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"

    " Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.

    Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"

    "Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.

    " Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".

    M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.

    "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.

    Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.

    Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:

    "Sunt obosita... Hai sa mergem."

    Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.

    Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.

    "Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.

    "Nimic" am zis eu.

    " Dar trebuie si tu sa te intretii."

    "Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.

    Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..

    " Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc."

    I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.

    In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.

    Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...

    Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..

    Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.

    Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.

    OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!

    Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"

    Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.

    Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
     
  7. Old DG

    Old DG Member

    Doar prin puterea mintii

    La un intelept din vechime, pe numele lui Atreides, au venit, intr-o buna zi, cativa cunoscuti si i-au povestit despre un oarecare Providius,a carui intelepciune parea sa fie nemaiintalnita.
    Auzind asta, Atreides a hotarat sa-l cheme pe Providius, pentru a-l pune la incercare, conform obiceiurilor vremii, cand inteleptii se intreceau pentru titlul de cel mai intelept om din lume.

    Sigur ca in zilele noastre a devenit aproape imposibil de acordat un astfel de titlu, dar in vechime lucrurile stateau cu totul altfel.

    Asa se face ca Providius a acceptat provocarea.

    Totusi, pentru ca era foarte batran, Atreides s-a gandit ca ar fi prea obositor sa-si incerce fortele cu Providius in foarte multe probe, care mai de care mai sofisticata.

    "E de ajuns o singura proba", i-a spus el indraznetului Providius.

    "Pur si simplu, daca reusesti sa faci ceea ce iti voi cere doar prin puterea mintii, voi recunoaste ca esti mai intelept decat mine".

    Replica lui Providius nu s-a lasat asteptata.

    "O singura incercare mi se pare si mie suficienta."

    Voi incerca sa fac ceea ce imi ceri doar prin puterea mintii", a spus el, cerand ca intrecerea sa inceapa imediat.

    Obiceiul era ca la astfel de competitii sa asiste batranii locului, care sa depuna marturie pentru castigator.

    Cum pe vremea aceea nu existau telefoane, a durat ceva pana au fost gasiti toti batranii, pana au venit in casa lui Atreides, pana s-au asezat in cerc in jurul celor doi competitori si pana li s-au explicat regulile jocului.

    Atunci cand toate au fost puse la punct, Atreides i-a spus lui Providius in ce consta incercarea.

    "Tu, despre care se spune ca esti mai intelept decat mine, daca vrei sa dovedesti aceasta, atunci determina-ma, doar prin puterea mintii si a cuvantului tau, sa ies din aceasta camera", a spus el si apoi s-a instalat si mai bine intre perne.

    Surpriza a fost mare, nu numai pentru Providius, dar si pentru batranii prezenti.

    Indiferent de varsta sau de experienta lor, cu totii si-au spus in barbi ca Atreides este, evident, castigatorul, care isi va pastra titlul de cel mai intelept om din lume, pentru ca nu are altceva de facut decat sa stea intre perne, indiferent ce ii va spune Providius.

    Cu toate astea, Providius nu s-a dat batut.

    A stat multa vreme pe ganduri, dupa care i-a spus lui Atreides:

    "Sub nici o forma nu voi putea sa te determin sa iesi din aceasta incapere, doar prin puterea mintii mele.

    Totusi, daca ai fi dispus sa accepti propunerea mea, cred ca stiu un mod de a te determina sa intri in aceasta incapere.

    Incitat, Atreides a acceptat provocarea si a iesit in curte, asteptand sa vada ce va face Providius pentru a-l determina sa intre inapoi.

    Gurile rele spun ca in clipa imediat urmatoare, cand a inteles ce s-a intamplat, lui Atreides i s-au muiat picioarele si a inceput sa respire neregulat.

    "Am castigat, Atreides, a spus Providius, pentru ca mi-ai cerut ca prin puterea mintii mele sa te fac sa iesi din incapere, iar acum, asa cum poate vedea oricine, te afli afara".
     
  8. Old DG

    Old DG Member

    Avem timp

    Avem timp pentru toate.
    Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
    Sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
    Sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine.

    Avem timp sa citim si sa scriem,
    Sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
    Avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam.
    Avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

    Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele.
    Avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp.
    Sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile.
    Avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam.

    Avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem.
    Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea.
    Avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem
    Avem timp pentru toate.

    Nu e timp doar pentru putina tandrete.
    Cand sa facem si asta murim.

    de Octavian Paler
     
  9. Old DG

    Old DG Member

    Micile lucruri din viata noastra

    Micile pietre fac muntii mari
    Micii pasi pot acoperi mile
    Micile acte de bunatate si iubire
    Dau lumii surasul ei cel mare

    Cuvinte mici pot alina necazul
    Micile imbratisari pot usca marile lacrimi
    Micile lumanari pot lumina intunericul
    Micile amitiri dureaza ani de zile

    Micile vise pot duce la maretie
    Micile victorii la succes
    Micile lucruri in viata
    Sunt cele care aduc cea mai mare bucurie.
     
  10. Old DG

    Old DG Member

    Dilema regelui

    A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine.

    Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia.

    Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?"

    O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an.

    Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator.

    Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea.

    Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei".

    Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica.

    Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori.

    Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor .

    Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa.

    Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege?

    Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.Si ce s-a intamplat mai departe? Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.
     

Distribuie pagina asta